Decizia Tribunalului Bihor în cazul șefei de promoție care a fost eliminată de la Bac 2015

Publicat: 03/08/2015, 21:10

Judecătorii au admis acțiunea formulată de Alexandra și au suspendat efectele procesului verbal de sancționare a candidatului. ”Admite acțiunea formulată de reclamanta BURTA ALEXANDRA MARIA în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR al JUDEȚULUI BIHOR prin COMISIA JUDEȚEANĂ de BACALAUREAT BIHOR și COMISIA de BACALAUREAT din CENTRUL de EXAMEN COLEGIUL TEHNIC „UNIREA” ȘTEI, având ca obiect suspendare act administrativ și în consecință: Dispune suspendarea efectelor Procesului verbal de sancționare a candidatului nr. 032/07.07.2015 de la Centrul de examen nr. 309 din Unitatea de învățământ Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei, privind eliminarea reclamantului de la examenul de bacalaureat disciplina – matematică, până la pronunțarea instanței de fond. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi 16.07.2015”, se arată în sentința pronunțată de Tribunalul Bihor.

Acum, Alexandra și familia ei așteaptă și pronunțarea instanței de fond, însă tatăl fetei este sigur de reușită. ”Am primit sentința cu bucurie (…) Sperăm să obținem cât mai repede diplomele sau adeverințele care țin locul diplomelor de Bacalaureat, iar copiii să se poată înscrie la facultate, să-și urmeze visul pentru care s-au pregătit și pentru care au învățat atâția ani. Suntem siguri că vom câștiga și pe mai departe”, a declarat Voicu Burtă, conform Adevărul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
„Îl iubim pe acest preot și luptăm pentru el” Sute de enoriași protestează în fața...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Declarația șocantă a tinerei care și-a văzut tatăl ucis în sectorul 6 din Capitală pentru...
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi...
Care este legătura dintre hormonul de stres din timpul sarcinii și IQ-ul copilului?
×